Colectivul de Cercetari Economice

SIMBOLISTICA SI MATEMATICA CULORILOR

Există o țară minunată, plină de frumusețea tuturor curcubeelor și de sclipirea miilor de nestemate puse de roua dimineții pe paletele milioanelor de flori multicolore. Aici soarele strălucește mai viu, pajiștele sunt mai verzi, parfumul florilor mai pătrunzător, iar veșmantul păsărilor mai fermecător. Această țară o cunoaștem cu toții. Este ȚARA CULORILOR.

DEZVOLTAREA ECONOMICO-SOCIALĂ DURABILĂ A EUROREGIUNILOR ŞI A ZONELOR TRANSFRONTALIERE, volumul XXX (555 pag.), volumul XXXI (210 pag.)

            Aceste doua volume au fost elaborate de un colectiv de autori, care şi-au prezentat lucrările în cadrul celei de a XIII-a ediţii a conferinţei internaţionale „Dezvoltarea economico-socială durabilă a euroregiunilor şi a zonelor transfrontaliere”, care s-a desfăşurat la Iași pe data de 10 noiembrie 2017.

Progrese în teoria deciziilor economice în condiţii de risc şi incertitudine & Sisteme fuzzy în economie

Conferința internaţională „PROGRESE ÎN TEORIA DECIZIILOR ECONOMICE ÎN CONDIŢII DE RISC ŞI INCERTITUDINE” organizată în vechea cetate de cultură a orașului Iaşi a ajuns la cea de a XXXI ediție şi reprezintă continuarea unei deosebite şi respectate tradiții  de cercetare în domeniul economic. Cu un topic mai restrâns dar de mare interes pe plan internaţional,  conferinţa ştiinţifică „SISTEME FUZZY ÎN ECONOMIE” îşi propune să adune noi preocupări în domeniu şi dezvoltarea grupului  de cercetare de la Iaşi.