Drept si Sociologie

Prezentare:

Colectivul de Drept și Sociologie din Departamentul de Știinţe Socio-Umane al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane” – Iaşi, organizează în fiecare an simpozioane ştiinţifice şi mese rotunde cu participare naţională şi internaţională. Activitatea ştiinţifică din cadrul acestui colectiv este cuprinsă în Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare. Membrii colectivului sunt implicaţi activ în manifestări ştiinţifice organizate la nivel naţional, prin prezentarea de comunicări şi intervenţii la colocvii şi sesiuni ştiinţifice.

 De asemenea, cercetătorii cu specializare juridică și sociologică îşi publică rezultatele activităţii științifice în articole, studii și recenzii, apărute atât în reviste de specialitate, cât şi în volume la edituri agreate  de către C.N.C.S.I.S. O parte dintre membrii colectivului sunt implicați în activitatea de redactare la revistele „Symposion” și „Anale”, editate în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane”.

 

Din colectivul de Drept și Sociologie fac parte:

  • Cercetător Științific grd. III, dr. Alexandru Sava.
    Arie de interes: drept penal, drept procesual penal, sociologia dreptului, filozofia dreptului.
  • Cercetător Științific grd. III, dr.. Mihai Lupu.
    Arie de interes: influența ideologiilor asupra sistemului de drept; sistemul de drept ca sistem de activități; interacțiunea drept, morală, dreptate, justiție; constituționalism și democrație; finalitățile dreptului.
  •  
  • Cercetător Științific Alexandru Gulei.
    Arie de interes: sociologia familiei, sociologia tranziției, metodologia cercetării sociologice.

Contact: alexandrusava@ices.ro

Coordonator